PetsHome.ro
Lumea Animalelor
Caracteristici:
Inălţime:
M. 76 cm maxim
F. 71 cm maxim
Greutate:
M. 38,5 - 48 kg
F. 30 - 36 kg
Culoarea părului:
Cenuşiu-albastru, gălbui, crem-roşcat, roşu viu cu puncte negre; puţin alb pe piept şi pe labe.
După unii, această rasă ar fi veche de peste 1000 de ani; pe baza siluetelor reprezentand aceşti caini găsite pe unele pietre sculptate din Scoţia, se presupune că ar avea o vechime de peste 2000 de ani şi chiar mai mult. Rezultat din încrucişarea între Wolfhound-ul irlandez şi Greyhound, de la care a moştenit mărimea taliei, a fost folosit, datorită iuţelii sale, la vanătoare de cerbi, de unde îi vine şi numele de "Deer = cerb". Din epoca Evului Mediu pană în secolul al XVIII - lea, a fost însoţitorul credincios al nobililor scoţieni. Celebrul scriitor Walter Scott, posedînd o căţeluşă, „Moida", din această rasă, a imortalizat-o prin celebrul epitaf pe care l-a scris pe mormantul ei. In secolul al XVI - lea, prinţul Eduard al II - lea de York a scris o carte de poezii în care a cantat şi lăudat calităţile acestor caini. Deerhound-ul a fost foarte apreciat mai ales în Canada şi Australia, unde sunt spaţii vaste pentru organizarea de vanători de cerbi şi coyoţi. Mai tarziu a suferit un declin, iar prin aportul de sange al Fox Terrierului şi al Bull Terrier-ului, exemplarele obţinute ne mai posedand pasiunea de vanător au devenit simpli caini de însoţire.
Deerhound este un caine frumos, cu păr aspru, încalcit, cu sprancene pronunţate, cu privire inteligentă, mandră şi sigură. Caine puternic, cu capul lung, destul de lat între urechi, ascuţindu-se uşor spre bot; craniul relativ plat, este acoperit cu păr potrivit de lung şi mai moale decat cel de pe restul corpului; botul este ascuţit şi împodobit cu mustaţă accentuată şi o frumoasă barbă mătăsoasă; nasul este negru, la cei cenuşii poate fi albastru; ochii de culoare închisă, bruni sau de culoarea alunelor, de mărime mijlocie, au privirea vie şi pătrunzătoare; urechile sunt ataşate sus, moi, lucioase, cat mai mici, catifelate, negre sau de o nuanţă cat mai închisă; cand animalul este în repaus, sunt îndoite cu un pliu uşor spre spate iar cand animalul este în acţiune sunt ridicate deasupra capului, fără a-şi pierde pliul. Gatul este lung şi puternic, trupul viguros, pieptul adanc, nu prea îngust şi plat, spatele uşor curbat, şalele puternice şi curbate, umerii oblici. Membrele anterioare sunt late şi plate, cele posterioare puternica, musculoase şi lungi; jaretul lat şi plat; labele compacte şi solide, cu degetele bine stranse. Coada este lungă, mai groasă la bază; cand ogarul este liniştit, atarnă dreaptă sau curbată; în mişcare este uşor ridicată însă nu rulată deasupra spatelui; este acoperită bine cu păr aspru şi mici franjuri la varf. Părul este des, strans, încalcit, aspru şi dur la pipăit; lung pe corp pe gat şi pe picioare; mai lung şi mai puţin aspru pe cap, pe piept şi pe burtă.
Caine rezistent, puternic, energic, neobosit, sprinten, mandru, inteligent, afectuos, devotat, bland, iubeşte copiii. Folosit la vanătoare de cerbi şi antilope; este, de asemenea, un excelent caine de însoţire.